Lymphogranuloma venereum este o boală cu transmitere sexuală mai puțin cunoscută, dar cu impact serios asupra sănătății dacă nu este tratată corect. Această infecție este provocată de anumite tulpini ale bacteriei Chlamydia trachomatis, fiind diferită de chlamydia clasică prin evoluție și prin complicațiile pe care le poate provoca.
Spre deosebire de alte infecții genitale, lymphogranuloma venereum are particularitatea de a afecta atât pielea, cât și ganglionii limfatici, ceea ce duce la inflamații dureroase și uneori la complicații cronice.
Boala este mai frecventă în anumite zone tropicale și subtropicale, însă în ultimii ani a început să fie raportată și în Europa, inclusiv în România, în special în rândul persoanelor active sexual și cu mai mulți parteneri.
Simptomele nu apar întotdeauna imediat, ceea ce face ca infecția să fie adesea trecută cu vederea și diagnosticată abia când apar semnele mai grave.
Ce este lymphogranuloma venereum și cum apare?
Lymphogranuloma venereum (pe scurt LGV) este o infecție bacteriană care se transmite aproape exclusiv prin contact sexual neprotejat. Este cauzată de serotipurile L1, L2 și L3 ale bacteriei Chlamydia trachomatis.
Infecția se instalează prin contact cu mucoasele genitale, anale sau orale. După pătrunderea bacteriei, aceasta afectează țesuturile și ganglionii limfatici din apropiere.
Câteva detalii importante despre cum apare:
- Transmitere sexuală directă: contact genital, anal sau oral fără protecție.
- Transmitere mai rară prin obiecte contaminate: deși riscul este foarte scăzut, poate exista în anumite situații.
- Incubație: perioada dintre contact și apariția primelor semne este de 3–30 de zile.
Este important de subliniat că infecția nu se manifestă întotdeauna imediat. În multe cazuri, primele simptome trec neobservate și boala evoluează spre forme mai severe.
Tipurile de manifestare
- Forma primară: leziuni mici, ulcere superficiale la locul infecției. Adesea trec neobservate.
- Forma secundară: inflamația și mărirea ganglionilor limfatici din zona afectată.
- Forma terțiară (cronică): complicații serioase, cum ar fi stricturi, fistule sau obstrucții ale organelor genitale.
Simptomele lymphogranuloma venereum
Recunoașterea simptomelor este esențială pentru un diagnostic rapid.
Semnele inițiale pot fi discrete:
- ulcerații mici, uneori dureroase, la nivel genital sau anal;
- secreții anormale, în special în cazul infecțiilor rectale;
- disconfort ușor, adesea ignorat.
Simptomele secundare apar după câteva săptămâni:
- mărirea ganglionilor limfatici inghinali (adenopatie dureroasă);
- febră și stare generală de oboseală;
- dureri abdominale sau rectale;
- inflamații în zona genitală sau anală.
Simptomele cronice, dacă boala nu este tratată:
- fistule (comunicări anormale între organe sau piele);
- cicatrizări și îngustări ale canalului anal sau uretral;
- complicații pe termen lung asupra fertilității.
Trebuie menționat că multe persoane pot fi purtătoare fără simptome evidente, ceea ce face ca infecția să se răspândească mai ușor.
Cauzele și factorii de risc
Lymphogranuloma venereum apare exclusiv în urma contactului cu bacteria Chlamydia trachomatis de tip L. Totuși, nu toată lumea expusă dezvoltă infecția.
Factorii care cresc riscul sunt:
- raporturi sexuale neprotejate, în special anale sau cu parteneri multipli;
- istoric de alte boli cu transmitere sexuală;
- sistem imunitar slăbit, care favorizează evoluția bacteriei;
- practicarea sexului anal receptiv, unde riscul este mai mare;
- lipsa controalelor medicale regulate, care ar putea depista infecția devreme.
Deși LGV este mai frecvent întâlnit în Africa, Asia și America Latină, migrația și mobilitatea crescută au dus la apariția de cazuri și în Europa, inclusiv la persoane care nu au călătorit în zone tropicale.
Diagnostic și metode de identificare
Diagnosticul de lymphogranuloma venereum se bazează pe simptome, dar și pe investigații de laborator.
Pașii obișnuiți sunt:
- examen clinic: medicul observă leziunile și ganglionii măriți;
- teste serologice: pentru anticorpi specifici;
- teste PCR (amplificare genetică): metoda cea mai precisă, identifică exact tulpina bacteriei;
- excluderea altor afecțiuni: sifilis, herpes genital, cancer anal.
Un diagnostic corect este esențial, pentru că tratamentul diferă față de alte forme de chlamydia.
În România, testarea PCR pentru Chlamydia trachomatis este disponibilă în multe clinici private și în centre de boli infecțioase.
Opțiuni de tratament pentru lymphogranuloma venereum
Tratamentul este bazat pe antibiotice, dar trebuie administrat corect și suficient timp pentru a preveni complicațiile.
Antibiotice uzuale:
- Doxiciclină (21 de zile): cea mai frecvent folosită.
- Eritromicină sau azitromicină: alternative pentru persoanele care nu pot lua doxiciclină.
Măsuri suplimentare:
- drenaj chirurgical pentru ganglionii supurați, dacă este necesar;
- analgezice și antiinflamatoare pentru controlul durerii;
- monitorizare medicală pe termen lung pentru a preveni recidivele.
Recomandări pentru pacient:
- tratamentul trebuie urmat complet, chiar dacă simptomele dispar;
- partenerii sexuali trebuie testați și tratați;
- evitarea contactelor sexuale până la vindecare confirmată;
- folosirea prezervativului pentru prevenirea reinfectării.
Prevenție și măsuri de protecție
Prevenirea este la fel de importantă ca tratamentul.
Măsuri simple de protecție:
- folosirea prezervativului la fiecare contact sexual;
- testări regulate pentru bolile cu transmitere sexuală;
- comunicare deschisă cu partenerii despre sănătatea sexuală;
- consult medical la primele simptome suspecte.
Educația sexuală joacă un rol cheie. Informarea corectă poate reduce semnificativ riscul de răspândire a bolii.
Lymphogranuloma venereum nu este o boală foarte răspândită în România, dar cazurile în creștere arată că riscul există. Infecția poate fi tratată cu succes dacă este depistată din timp, însă lăsată netratată poate duce la complicații serioase.
Esențial este să recunoști semnele, să te testezi periodic și să consulți un medic atunci când ai simptome. Tratamentul cu antibiotice este eficient, iar prevenția prin folosirea prezervativului și testări regulate rămâne cea mai bună strategie.
